În acest an, locuitorii de pe malul Siretului au dedicat ziua de 20 iulie comunei Cândești.
La inițiativa administrației locale, în premieră, în această zi a fost organizată Sărbătoarea Comunei Cândești.
Evenimentul, organizat exclusiv din sponsorizări, a reunit sute de localnici care, preț de câteva ore, au uitat de grijile cotidiene și au petrecut împreună alături de invitații lor, între care și deputatul social- democrat Dan Șlincu.
Centrul evenimentelor a fost Școala gimnazială, nr. 1, lângă Sala Sporturilor Cândești.
Pe parcursul zilei, participanții la eveniment au avut ocazia să se delecteze cu muzică populară de calitate, în cadrul unui spectacol folcloric susținut de câțiva dintre soliștii Orchestrei Rapsozii Botoșanilor – ALINA HUȚU, CONSTANTIN PETRESCU, DAN DOBOȘ , LOREDANA CĂLIN, ȘTEFANIA PUIU, precum și de artiști locali și famfarele din comuna.
În plus, au fost organizate activități pentru copii, dar și standuri cu delicii culinare locale.
Primarul Ștefan Coțofrec a mărturisit că îsi dorește ca Sărbătoarea comunei Cândești să fie un eveniment cu tradiție pentru locuitorii comunei.