Cele mai citite

loader-image
Botoșani
07:39, 28 octombrie 2025
temperature icon 8°C
cer acoperit de nori
Humidity 66 %
Wind 2 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 6 Km/h
Clouds Clouds: 100%
Visibility Visibility: 10 km
Sunrise Sunrise: 06:51
Sunset Sunset: 17:02

Ultimele Știri

VIDEO/FOTO Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei a dat binecuvântare pentru „Drumul Mănăstirilor”, DJ208H Vorona – Oneaga – Pădureni

21 aprilie 2023 | Video

Consiliul Județean Botoșani a mai finalizat un proiect de importanță majoră atât din punct de vedere economic, turistic dar și administrativ. Drumul DJ208H Vorona – Oneaga – Pădureni, care până anul trecut era un drum de piatră, a fost asfaltat și a devenit unul dintre cele mai moderne drumuri din județul Botoșani.

Pentru că leagă o salbă de sfinte lăcașuri de cult, Mănăstirea Vorona, Schitul Sihăstria Voronei, unde a început viaţa monahală Patriarhul Teoctist, dar şi Mănăstirea Coşula, a fost numit Drumul Mănăstirilor, cea mai importantă destinație turistică din județ.

În zi de mare sărbătoare, de Izvorul Tămăduirii, drumul a fost inaugurat oficial, în prezența conducerii Cosiliului Județean, a parlamentarilor social-democrați, a ministrului Muncii, Marius Budăi, a primarilor comunelor Coșula, Cristești și Vorona, care sunt tranzitate de acest drum, numeroși directori de insituții, funcționari ai Consiliului Județean și consilieri județeni.

Slujba de sfințire și binecuvântare a fost oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de arhierei, preoți și diaconi, și în prezența maicilor și călugărilor de la cele două mănăstiri din Vorona.

Evenimentul a avut loc la intersecția Drumului Mănăstirilor cu intrarea spre Mănăstirea Sihăstria Voronei

În lungime de 12,7 km drumul județean a fost modernizat în baza unui proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) și din bugetul județului.

Lucrările au început anul trecut, iar valoarea proiectului este de 35 de milioane de lei.

Prin inaugurarea de astăzi continuăm campania noastră de conștientizare a valorilor ecumenice și culturale date de acest ținut binecuvântat de Dumnezeu. (…) Avem aici mănăstiri încărcate cu multă istorie, lăcașe de cult cu o mare încărcătură duhovnicească și sunt convinsă că toți cei care veți păși pragul minunatelor noastre mănăstiri veți găsi liniște sufletească. Nu este o întâmplare că de aici au plecat doi dintre cei trei sfinți ai județului nostru, care sunt în calendarul ortodox. Nu este o întâmplare că tot de aici a pornit în monahism Preasfântul Teoctist. Nu este o întâmplare că aici viețuiesc duhovnici cu mult har, care propovăduiesc cu multă căldură și bucurie învățătura creștină”, a declarat Doina Federovici, presedintele CJ Botosani.

Drumul „Mănăstirilor” este un proiect major, generos și care va contribui din plin la dezvoltarea regiunii de sud a județului .

Va crește nivelul de trai al locuitorilor din zonele tranzitate, care vor circula pe drumuri modernizate la nivelul celor mai dezvoltate județe dar și potențialul economic al întregului județ, pentru că asigură accesul turiștilor și pelerinilor către principalele Mănăstiri din județul Botoșani, fiind, asttel, vector de dezvoltare a turismului ecumenic.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri