VIDEO/FOTO Răuseni: a VI-a ediție a taberei ,,Vara Pe uliță” a reunit și în acest an peste 200 de copii


Ediția a VI-a a taberei ,,Vara Pe uliță” a reunit și în acest an peste 200 de copii cu vârste între 5 și 16 ani din toate satele comunei Răuseni.

Primăria, împreună cu Consiliul Local, Biserica și Școala, cele trei instituții de bază ale comuntății, și-au unit eforturile pentru a le oferi celor mici o săptămână de vacanță activă în curtea Bisericii “Acoperământul Maicii Domnului” și la școala Doina.

În perioada 24-29 iulie, zeci de cadre didactice, psihologi, asistenti și voluntari, sunt implicați în activitățile educativ-recreative, ateliere de artă și cunoaștere, sport, jocuri, în care, cu răbdare de fier și creativitate, îi antrenează pe cei mici.

Pentru ca tabăra rurală să fie atractivă, fiecare din cele șase zile a fost organizată altfel, cu activități diverse și captivante. Parteneri tradiționali, pompierii au fost prezenți și în acest an la Răuseni. I-au învățat cum să își protejeze viața lor și a apropiaților . Le-au arătat în ce situații intervin cu autospecialele de stingere cu apă și spumă și descarcerare și cum se folosește fiecare accesoriu, iar pirotehnicienii le-au explicat cum trebuie să procedeze în cazul în care descoperă muniții rămase neexplodate, fiind efectuate demonstrații practice.

Pompierii din cadrul Inspecției de Prevenire le-au explicat cum trebuie să procedeze ca să nu ajungă în situații limită dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite, fie că este vorba de incendii, inundații sau cutremur. Participanții au fost interesați și de cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor, activitățile fiind interactive. Totul sub supravegherea pompierulului Sam.

Ca în fiecare an, s-au implicat direct primarul Maria Jîjîe, preotul Vasile Borcilă-Iftimescu și profesorul Adriana Nechita, directorul Școlii Răuseni, profesor Iulia Mogoșanu și oameni de bine, care au contribuit la acest proiect mult așteptat de cei mai tineri locuitori ai comunei.

Mitropoliei, comunității, bisericii, primăriei și altor oameni de bună credință, s-au alăturat și în acest an președintele Consiliului Județean , Doina Federovici și deputatul Alexandra Huțu.

Pentru unii dintre elevii particicpanți, abără “Vara pe uliță” este singura amintire furmoasă din vacanța mare, singura excursie înafara locului în care trăiesc și învață. Pentru fiecare, participant, însă, tabara este prilejul perfect de a lega prietenii, de a se distra, de a împărtăși bucurii cu cei din jur și de a se apropia mai mult de Hristos prin comuniune cu ceilalți.

(Visited 661 times, 1 visits today)