VIDEO/ Lotul II din Drumul Strategic, aproape finalizat

Se lucrează cu spor la Lotul 2 al Drumului Strategic, cea mai mare și mai importantă investiție în infrastructura rutieră a județului Botoșani.
Constructorii au început să aștearnă stratul de uzură, stratul superior al structurii rutiere care asigură rezistență la trafic și factori climatici, o bună drenare a apelor din precipitaţii şi împiedică pătrunderea acestora în corpul drumului.

Drumul strategic are 106 kilometri și reprezintă aproximativ 16% din întreaga rețea de drumuri județene a Botoșaniului.

Lotul doi este cel mai lung, are 51 de kilometri din care aproximativ 32 de kilometri erau din piatră, iar restul aveau o îmbrăcăminte asfaltică ușoară, în stare rea și mediocră.

Este axul central al întregii investiții și leagă comunele Răuseni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești.

Lucrările au început în iunie 2021 și au o perioadă de derulare de doi ani. Valoarea la care asocierea Cornell’s Floor – Construct Com – Test Prima – Autotehnorom și-a adjudecat licitația este de 208,3 milioane de lei cu TVA

Proiectul de modernizare a celor trei loturi are o valoare totală de aproximativ 115 milioane euro, din care 40% este suportată de Consiliul Județean Botoșani.

Este una dintre cele mai importante investiții din istoria recentă a județului Botoșani care conectează mai ușor comunitățile rurale între ele.

(Visited 171 times, 1 visits today)