Mai exact, este vorba despre panouri care conțin un cod de bare, iar printr-o simplă scanare cu ajutorul unei aplicații de pe telefon, în doar câteva secunde, cei interesați pot afla toate informațiile despre un anumit obiectiv turistic. Iar până acum au fost făcute aproximativ 20 de astfel de panouri. “În momentul în care se scanează codul aferent obiectivului, se încarcă o pagină de Internet cu informații care ar fi fost foarte greu de transmis prin afișarea pe un panou. Pentru un turist, dacă vrea să știe ce reprezintă o anumită clădire, are acest instrument al aplicației” a precizat viceprimarul Cosmin Andrei. Dar, pentru montarea indicatoarelor va trebui să existe o colaborare și cu instituțiile sau edificiile care nu sunt neaspărat în subordinea Primăriei pentru a primi acceptul de a fi montate aceste indicatoare în imediata vecinătate a obiectivului, astfel încât să nu fie vandalizate.

























