Comisarul acuzat de promovări aranjate nu are voie sa paraseasca tara. Şeful Serviciului Personal din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botosani, comisarul şef Adrian Osolinschi, rămâne sub control judiciar. Decizia
este definitivă şi a fost dispusă de magistraţii Curţii de Apel Suceava, care i-au respins contestaţia formulată împotriva încheierii Tribunalului Botoşani prin care se menţinuse măsura dispusă de procurorii DNA. Prin urmare, Adrian Osolinschi va fi nevoit să respecte o serie de măsuri dispuse de anchetatori. Astfel, acesta va trebui să se prezinte la organul de urmărire sau la instanţă ori de câte ori este chemat, să anunţe orice schimbare a locuinţei, să se prezinte la poliţie conform programului de supraveghere, să nu plece din ţară decât cu încuviinţarea organelor judiciare, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa procurorilor şi să nu deţină, folosească sau să poarte armă.



























