Polițiștii din Bucecea au oprit pentru control, pe drumul public din Bucecea, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din județul Suceava.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.