Marcel Ciolacu și-a depus oficial demisia din funcția de președinte al PSD. El și-a depus mandatul în ședința Consiliului Politic Național al PSD, care se află în plină desfășurare la Vila Lac.
Demisia lui Marcel Ciolacu vine ca urmare a rezultatelor slabe ale PSD în ultimele alegeri. Imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale, Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de premier, iar acum demisionează și din funcția de lider al PSD.
”Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de preşedinte al Partidului Social Democrat, cu inima plină de recunoştinţă şi respect faţă de toţi cei care mi-au fost alături în acest proiect. Partidul care a pus, recent, şi ultimul punct pe harta integrării europene, prin intrarea în spaţiul Schengen. Nicio altă forţă politică din această ţară nu are în istoria sa realizări legate atât de solid de progresul national. De aceea, PSD rămâne cel mai puternic brand politic românesc de care noi, social-democraţii, şi toţi cei care ne susţin trebuie să fim mândri şi de care să nu ne îndoim vreodată”.
Liderii din conducerea PSD iau în calcul și un al doilea scenariu, cel al unei demisii în bloc a întregii conduceri și o reformă totală a partidului. Chiar dacă statutul nu i-ar forța să demisioneze, aceștia ar putea să facă un pas în spate pentru a da un semnal politic.
În acest al doilea scenariu, PSD va intra sigur în opoziție, iar noul lider al partidului ar putea fi oricine din conducerea extinsă a PSD. Situația se va tranșa ca la Conclavul de la Vatican: se alege până avem un nou președinte.