Cele mai citite

loader-image
Botoșani
19:12, 28 noiembrie 2025
temperature icon 4°C
cer acoperit de nori
Humidity 92 %
Wind 0 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 1 Km/h
Clouds Clouds: 100%
Visibility Visibility: 10 km
Sunrise Sunrise: 07:37
Sunset Sunset: 16:25

Ultimele Știri

VIDEO/FOTO Momente înălțătoare, astăzi, în satul Iurești, când enoriașii parohiei au participat la slujba de sfințire a Bisericii

24 mai 2025 | TOP Stiri, Video

Biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din satul Iurești, comuna Todireni, a fost sfințită, sâmbătă, de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Evemitentul, deosebit pentru comunitate, a inclus, după Sfânta Liturghie Arhierească, și sfinţirea casei praznicale, camerei mortuare şi troiței.

Credincioșii, atât bărbații cât și femeile, au avut ocazia să treacă prin Sfântul Altar și să se închine în biserică, sub binecuvântarea preotului Mihai Colac, parohul comunității din Iurești.

Până în anul 1946, satul a fost filie a parohiei Cerneşti. Din anii 1948-1950 a funcţionat că filie din nou, a parohiei Cerneşti până în anul 1999.

Biserica satului Iureşti a fost zidită pe moşia cu acelaşi anume, boierului Vasile Brăiescu, în anul 1829, fiind sfinţită la 14 ianuarie , având hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”. După moartea boierului, administratorul moşiei – Codrescu Constantin, a reparat parţial biserica. Din anul 1950 hramul biserici devine – „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.

Biserica a trecut cu bine ambele războaie mondiale, dar a suferi şi anumite reparaţii în anii 1922, 1977-1980, 1984, 1995.

O bună perioadă de timp, până în 1922, în biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iureşti oficiau servicii divine ieromonahi din Mănăstirea Cozancea. Este menţionat pe la 1922 pr. Dumitru Pavel. Din acest an este menţionat că prim preot al parohiei Grigore Pieptu.

În anul 2010 , se constriueste din mila Domnului , cu ajutorul domnului Berezoschi Valerică și grija Pr. paroh, capela cimitirului parohial, primind binecuvântarea IPS Teofan alaturi de sfântul antimis cu hramul Sfântul Gheorghe.

Pentru activitatea bisericească excepțională, preoții care slujesc în acest frumos lăcaș de cult au fost ridicați la rangul de preot iconom stavrofor.

La eveniment au participat parlamentarii, Doina Federovici și Marius Budai, secretarul de stat Cristina Bresug, conilieri județeni și primari din comunele apropiate.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri