Fermele de familie intră tot mai mult în atenţia reprezentanţilor Ministerului Agriculturii. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, va fi finanţată, începând de luna viitoare, o nouă axă, care prevede susţinerea fermelor de familie. Astfel, producătorii de legume ar putea primi 15.000 de euro, bani cu ajutorul cărora ar putea intra pe piaţa supermarketurilor şi a hipermarketurilor, nemaifiind nevoiţi să se mulţumească doar cu tarabele de la piaţă. Potrivit specialiştilor în agricultură, sprijinirea fermelor de familie este benefică şi pentru consumatori, întrucât produsele acestora sunt mai sănătoase decât cele obţinute prin proceduri industriale, bazate, în principal, pe utilizarea pesticidelor. De asemenea, ar fi efecte pozitive şi pentru economia locală. Specialiştii spun că problema este că sprijinul se acordă doar pentru asociaţii ale producătorilor de legume, iar cei de la nivel judeţean se feresc de acestea, asemănându-le cu fostele CAP-uri. La Botoşani există insa doar o cooperativă de legumicultori.
Cele mai citite
Botoșani
20:44,
29 aprilie 2024
14°C
cer senin
Ultimele Știri
-
Bursa Generala a Locurilor de Muncă va avea loc în acest an în data de 17 mai
-
PROGRAM SPECIAL DE LUCRU ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2024
-
Tânăr depistat la volan fără permis de conducere cu ajutorul aplicației eDAC
-
22 DE ABSOLVENȚI AI ȘCOLILOR DE AGENȚI DE POLIȚIE ÎNCADRAȚI LA IPJ BOTOȘANI
-
Instrumentiștii Filarmonicii botoșănene lansează un nou proiect, „Turneu în cartierul tău”
-
Bursa Generală a Locurilor de Muncă va avea loc în acest an în data de 17 mai
-
Programul casieriilor S.C. Modern Calor S.A. în perioada sărbătorilor de Paște
-
O persoană decedată și alte două au ajuns la spital în urma unor accidente rutiere produse noaptea trecută
-
Liberalul Cătălin Flutur și-a depus candidatura pentru mandatul de primar
-
Polițiștii de frontieră continuă să curățe Prutul de plase monofilament interzise de lege
Sprijin pentru asociaţiile de legumicultori
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: