Cele mai citite

loader-image
Botoșani
02:56, 26 aprilie 2024
temperature icon 10°C
cer acoperit de nori
Humidity 97 %
Wind 6 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 13 Km/h
Clouds Clouds: 100%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:03
Sunset Sunset: 19:18

Ultimele Știri

Deputații PSD din Botoșani au votat pentru eliminarea celor 102 taxe nefiscale

30 decembrie 2016 | Politica

Toți cei cinci deputații PSD din Botoșani au votat ieri în favoarea eliminării celor 102 taxe nefiscale, respingând cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis, care refuzase anterior promulgarea legii. Decizia a fost luată cu 174 de voturi pentru adoptarea legii, 85 împotrivă și o abținere. Conform Constituției României, de această data președintele Iohannis este obligat să promulge legea în cel mult 10 zile de la primirea ei.
Legea însă va intra în vigoare începând cu 1 februarie, conform unui amendament introdus la Comisia de buget-Finanțe din Camera Deputaților.
„Inițial legea trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2017, așa cum era prevăzut în proiectul depus în sesiunea trecută a Parlamentului, de către președintele PSD, Liviu Dragnea. Însă refuzul președintelui Iohannis de a promulga legea nu a mai făcut posibilă încadrarea în acest termen, fiind nevoie să introducem un amendament prin care legea să intre în vigoare în prima zi lunii următoare publicării în Monitorul Oficial. Așadar, având în vedere că legea va fi promulgată la începutul lunii ianuarie, rezultă că va intra în vigoare la 1 februarie 2017”, a explicat Marius Budăi, deputat PSD de Botoșani și membru în Comisia de Buget-Finanțe din Camera Deputaților.
Parlamentarii PSD spun că prin adoptarea acestei legi și-au respectat una din promisiunile făcute în campania electorală, când președintele Klaus Iohannis a blocat intrarea în vigoare a actului normativ.
„Ne-am ținut de cuvânt și am votat din nou pentru eliminarea celor 102 taxe. Abia acum putem spune că a început procesul real de debirocratizare și nu mai este doar o lozincă scrisă pe hârtie”, a declarat Tamara Ciofu.
„Mai puține taxe înseamnă mai puține cozi și mai puțin timp irosit de cetățeni pentru plata acestora. Această lege, inițiată de președintele PSD Liviu Dragnea, reinstaurează respectul statului față de cetățeni.”, a adăugat deputatul PSD Răzvan Rotaru.
„„Prin reducerea numărului de taxe, fiecare botoșănean va simți în mod real că rămâne cu mai mulți bani în buzunar. Taxele mai mici îi încurajează pe botoșăneni să rămână acasă, iar pe investitori să creeze locuri de muncă aici, în Botoșani”, a arătat și Mihaela Huncă.

„Am promis în campanie că dacă vom ajunge în Parlament vom elimina imediat timbrul de mediu pentru autoturisme pentru că este o taxă ilegală. Este o măsură așteptată de mulți botoșăneni. În Botoșani din 2014 până în prezent sunt 20.000 de persoane fizice și juridice care au plătit timbrul de mediu (taxa auto) și care vor trebui să-și ia înapoi acești bani”, a precizat Costel Lupașcu.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri