În perioada 26.07-08.08.2021, la nivel național, Inspectoratul General al Poliției Române și Garda Națională de Mediu au derulat Planul de Acțiune „WASTE” pentru respectarea legislației privind regimul substanțelor și deșeurilor periculoase.
Pe raza județului la acțiunile desfășurate au participat comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și a Serviciului Rutier.
În cadrul acțiuni de tip „flash” din data de 28.07.2021 pe raza județului a fost identificat un operator economic care colectează și transportă deșeuri medicale către o instalație de tratare a acestora.
Pentru neconformitățile constatate s-au stabilit în sarcina operatorului economic un număr de 9 (nouă) măsuri cu termen în vederea remedierii :
– pe vehiculul utilizat pentru transportul deşeurilor periculoase, respectiv:
– nu era inscripţionat cu datele de identificare ale societăţii transportatoare;
– deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală, la data controlului se transportau în amestec cu deșeuri nepericuloase, o parte din acestea în afara containerelor din plastic cu capac, tip europubelă, direct pe pardoseală.
– nu este dotat cu sistem de asigurare împotriva răspândirii deşeurilor periculoase în mediu în caz de accident;
– nu au fost identificate echipamente de curăţenie, dezinfecție;
– sistemul de răcire a aerului în compartimentul destinat containerelor nu era funcțional, la deschiderea acestuia s-a simțit disconfort olfactiv.
– formularele de transport deșeuri periculoase nu sunt întocmite de generator;
– nu toate formularele deținute de transportator, la data controlului, sunt semnate și ștampilate de către generator;
– nu s-a respectat ruta aprobată pentru transportul deșeurilor periculoase
Faptele au fost sancționate conform prevederilor legale cu amendă în valoare de 30.000 lei.
Cele mai citite
Botoșani
20:19,
29 aprilie 2024
14°C
cer senin
Ultimele Știri
-
Bursa Generala a Locurilor de Muncă va avea loc în acest an în data de 17 mai
-
PROGRAM SPECIAL DE LUCRU ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2024
-
Tânăr depistat la volan fără permis de conducere cu ajutorul aplicației eDAC
-
22 DE ABSOLVENȚI AI ȘCOLILOR DE AGENȚI DE POLIȚIE ÎNCADRAȚI LA IPJ BOTOȘANI
-
Instrumentiștii Filarmonicii botoșănene lansează un nou proiect, „Turneu în cartierul tău”
-
Bursa Generală a Locurilor de Muncă va avea loc în acest an în data de 17 mai
-
Programul casieriilor S.C. Modern Calor S.A. în perioada sărbătorilor de Paște
-
O persoană decedată și alte două au ajuns la spital în urma unor accidente rutiere produse noaptea trecută
-
Liberalul Cătălin Flutur și-a depus candidatura pentru mandatul de primar
-
Polițiștii de frontieră continuă să curățe Prutul de plase monofilament interzise de lege
Amendați pentru transport de deșeuri medicale
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: