A cincea ediție a Balului Caritabil “Botoșaniul iubește Excelența!”, în cadrul proiectului “Ajută un copil să învețe!”, prin care s-au strâns fonduri pentru susținerea proiectului bursier „Ajută un copil să învețe!”, a devenit un nou prilej pentru mulți dintre cei prezenți să-și dovedească generozitatea.
A fost vorba de susținerea elevilor excelenți, cu rezultate excepționale la olimpiadele și/sau la concursurile naționale și internaționale, elevi cu dorință şi capacitate de a face performanță, dar cu o situație materială ce le-ar putea afecta, pe viitor, performanța școlară.
„Botoșaniul iubește excelența!” este, începând cu anul 2017, un eveniment caritabil de înaltă ținută, o dovadă de generozitate într-un cadru distins și elegant, având loc și în acest an la Sala Luceafărul a Popasului Cucorăni, în prezența Guvernatorului Districtului Rotary 2241 România și Republica Moldova, Ovidiu Bunget, care a ținut neapărat să ne fie alături, împreună cu colegi rotarieni din Iasi, Suceava, Fălticeni, Neamț, Onești, Timișoara, Baia Mare și Chișinău.
Printre participanții la balul caritabil s-au numărat membri ai comunității botoșănene din diferite zone de activitate, iar cei ce nu au reușit să ajungă au contribuit cu sume la finanțarea fondului bursier.
Tinerii de la Interact Club Botosani au fost și în acest an la înălțime, asigurând buna desfășurare a momentelor cheie ale serii, de la primirea invitaților la gestionarea tombolei, cu vivacitatea și optimismul specific generației, la reușita evenimentului concurând și interpretarea muzicală a Formației Rekord condusă de Călin Brăteanu, dar și momente de virtuozitate artistică oferite de pianistul Andrei Mircescu, bursier Rotary ori renumitul Mirel Manea, directorul Filarmonicii George Enescu din Botoșani.
În acelasi registru muzical, marcând dechiderea balulului, prezentatorul evenimentului, “vocea” Gelu Graur, a oferit o interpretare de excepție, facând să vibreze inimile participanților.
Astfel, generozitatea participanților și sponsorilor evenimentului a făcut ca și în anul școlar viitor, programul bursier Rotary să poată susține un număr de 10 burse școlare. Vom da astfel speranțe și vom construi aripi tinerilor din liceele botoșănene, care acum se regăsesc deja printre creatorii zilei de mâine: artiști, matematicieni, ingineri, IT-iști, lingviști sau juriști – ei vor fi cei care vor creiona viitorul, unul mai bun.
Daria Ichim, in calitate de fost bursier Rotary iar acum profesor la un renumit colegiu botoșănean, a intrat în rolul de ambasador al programului bursier și a susținut pe scena evenimentului cauza caritabilă, aceasta reprezentând fidel modul în care contribuțiile comunității sunt recompensate prin aportul bursierilor la progresul orașului în care au prins aripi.
“Este o bucurie pentru mine ca profesor să văd că elevi deosebiți sunt susținuți de comunitatea noastră, că tinerii noştri încă vor să facă performanță, şi cred că viitorul poate fi mai bun dacă suntem alături de ei. Faptul că după 10 ani de proiect revin cu drag să susțină şi ei acțiunile noastre şi să transmită un mesaj de mulțumire comunității, de încurajare pentru noua generație, că au devenit adulţi responsabili si cu dorința de a transmite binele mai departe ne demonstrează că ceea ce facem este bine şi că trebuie să continuăm”, a declarat prof. Anamaria Tănase, președintele Rotary Club Botoșani în anul 2023-2024.
În cei 10 ani de acordare a burselor Prof. Dr. Constantin Manolache, peste 50 de elevi au beneficiat de burse individuale a 6.000 lei, numărul dosarelor depuse pentru obținerea sprijinului financiar crescând de la an la an.
Rotary Club Botoșani mulțumește partenerilor principali și sponsorilor acestei ediții și care au înțeles că prin responsabilitate socială și implicare comunitară pot sprijini viitorul tinerilor al căror obiectiv este excelența:
Partener principal: Grupul de distributie ETA, prin www.etastore.ro, un partener de tradiție, sprijinind de peste 5 ani fondul bursier Rotary.
Sponsor Diamond: Ovisim
Sponsori Gold: ArtechWine, Poem, Vatra Domneasca
Sponsori Silver: Stas Mobila, Moldfish, AFIL – Audit financiar, BAD, Hidroplasto, Mischa KIDS, Tamistef, BD ElectroService, Dioconstruct, BIG Conf, Solomonescu, Fan Curier Botosani
Sponsori de eveniment: Căsuța cu înghețată, Cambridge Star, FLORARIA Casa Izza, Cătălin Onofrei – photographer, Popasul Cucorani, CMI Manuela Borhan, Tehnoconstruct, Carmen Isac – Salon Academy, Agentia de Publicitate Boardmedia, Ice Computers.