Memorialul Ipotești anunță o ediție cu multe noutăți a Zilelor Eminescu, ediția ianuarie: pe lângă Gala Premiilor Culturii Naționale, ediția din acest an aduce conferințe și dezbateri, lecturi de poezie și discuții, recitaluri și concerte, un salon al editurilor, expoziții de artă contemporană și o serie de vizite în atelierele artiștilor botoșăneni.
În 14 ianuarie are loc o nouă Gală a Premiilor Culturii Naționale, în cadrul căreia vor fi acordate premiile naționale pentru Excelență în cultură, pentru Promovarea operei eminesciene și a culturii române și pentru Traducere din literatura română și dezvoltarea studiilor românești din mediul internațional. În închiderea galei, Constantin Chiriac va susține un recital extraordinar.
Gala va fi precedată de dezbaterea culturală sub genericul „Patrimoniul transnațional al culturii române – dialog și mediatori interculturali, cooperare în rețele cultural-academice” va avea loc sub forma unui panel, la care vor participa: Acad. Mircea Martin, Prof. Dr. Bruno Mazzoni (Italia), Constantin Chiriac, directorul Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, scriitorul Matei Vișniec (Franța), Mihai Pop, manager Galeria Plan B (Berlin). Dezbaterea va fi moderată de prof. dr. Iulian Costache, Ministru consilier al Ambasadei din Berlin.
În aceeași zi, Memorialul Ipotești vernisează la galeria Horia Bernea expoziția „Ilustrat, tipărit, copiat, învățat” a artiștilor clujeni Alex Bodea și Ciprian Mureșan, organizată de galeriile Plan B (Cluj-Berlin) și Lutnița (Chișinău) și îngrijită de Mihai Pop.
În 15 ianuarie, Cafeneaua Artelor găzduiește Salonul Editurilor, o ediție specială a Institutului Blecher, moderată de Claudiu Komartin, și o consultare publică privind strategia culturală a județului Botoșani, moderată de Ștefan Teișanu, iar la Cros Pub are loc spectacolul Eminescu feat. Ginsberg, cu Ionuț Caras și Cristian Gherghel.
În 16 ianuarie, la Wenge (Onicescu, 9), debutează prima ediție botoșăneană a Discuției Secrete, un festival de literatură contemporană care aduce în fața publicului botoșăneanscriitori contemporani din toată România: Vlad Alui Gheorghe, Șerban Axinte Ștefan Baghiu Iustin Butnariuc Rita Chirian Vlad Constantinescu Andrew Davidson-Novosivschei, Emilian Galaicu-Păun,KataGyőrfi, Claudiu Komartin, V. Leac, Márton Evelin, Cosmina Moroșan, Oana Paler, Sorina Rîndașu, Dan Sociu,Szántai János, Emilia Faur (moderatoare), Márton Evelin (moderatoare), Cătălin Lazurca (curator).
În 17 ianuarie are loc vernisajul expoziției Poster X Poem, un proiect interdisciplinar care aduce împreună poeți contemporani și artiști vizuali: Ana Maria Dudu & Silvia Grădinaru, Radu Manelici X Tara Skurtu, Teona Galgoțiu X Sebastian Pren, Paula Rusu X Sebastian Sifft, Alin Tămășan X Andrei Doboș, Bogdan Moraru X Elena Vlădăreanu, VolodeaBiri& Svetlana Cârstean, Sorina Vazelina X Krista Szöcs, Miruna Modîlcă Belgun X Yigru Zeltil, Bianca Mocan X Deniz Otay, Bogdan Ceaușescu X Radu Andriescu, Andrei Nicolescu X Julien Britnic, Alina Marinescu X Monica Cure. Expoziția va fi deschisă în Gara din Botoșani.
Zilele Eminescu oferă, de asemenea, publicului posibilitatea de a vizita atelierele mai multor artiști botoșăneni, pentru a sta de vorbă cu aceștia în mediul lor de lucru. Astfel, vizitatorii vor fi primiți în atelierele lor de către Ana Maria Micu, Dan Sociu, Gheorghe Stanciu și Gheorghe Iavorenciuc, cel din urmă fiind custodele colecției Constantin Dracsin și a atelierului sculptorului botoșănean Marcel Mănăstireanu.
Seria „Poeți la liceu” și „Poeți în dialog” îi duce în acest an pe Șerban Axinte, Sorina Rîndașu, Ligia Keșișian, Claudiu Komartin, Nichita Danilov, Adrian Alui Gheorghe, Olga Ștefan, Laura Francisca Pavel, Constantin Iftime, Dan Sociu la liceele Liceul Teoretic „Doctor Mihai Ciuca” Săveni, Liceul „Dimitrie Negreanu” Botoșani, Liceul „Octav Onicescu” Botoșani, Liceul „A.T. Laurian” Botoșani, Liceul „Regina Maria” Dorohoi, Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani.
Nu în ultimul rând, o serie de activități sunt dedicate elevilor și profesorilor – acestea vor lua forma unor lecturi de poezie și discuții cu autorii; workshop-uri; discuții cu profesorii și poeții pe teme legate de receptarea operei eminesciene; elevii vor fi antrenați, de asemenea, în pregătirea și panotarea expozițiilor din cadrul Zilelor Eminescu și în alte activități de organizare.
„Ne-am dorit ca în acest an să mergem noi înșine către publicul botoșănean și de aceea Zilele Eminescu au loc nu doar la Memorialul Ipotești, ci le ducem și în cafenelele din Botoșani, în atelierele artiștilor, în școli și în spații neconvenționale din oraș. Putem face aceste lucruri grație colaborării cu numeroase instituții culturale și de învățământ, cu organizații culturale din Botoșani și din țară, dar și cu grupuri civice și inițiative locale din Botoșani” (Ala Sainenco, Managerul Memorialului Ipotești).
Evenimentele sub genericul Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale, ediția 2025, sunt organizate cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Primăria Botoșani, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, Asociația Nord, instituții de învățământ, ONG-uri și mediul privat.
Programul detaliat al evenimentelor poate fi consultat pe pagina Memorialului Ipotești: http://www.eminescuipotesti.ro/http://zileleeminescu2025ianuarie.htm.
Cele mai citite
Botoșani
11:21,
9 ianuarie 2025
11°C
nori împrăștiați
Ultimele Știri
-
Bărbat depistat sub influența alcoolului la Bucecea
-
Bărbat reținut pentru distrugere
-
COD GALBEN de instensificări ale vântului, pentru județul Botoșani
-
Câți bani pierd pensionarii în 2025: Cum se vor impozita pensiile
-
ANUNȚ: „Implementarea sistemelor inteligente de management local din comuna Hănești, județul Botoșani”
-
„Emoții în zbor”, expoziție personală
-
ANAF: Schimbări la impozite și contribuții sociale în Declarația unică 2025
-
A fost decisa data alegerilor prezidențiale. Când va avea loc scrutinul
-
Poezie, muzică și arte vizuale la Zilele Eminescu, săptămâna viitoare la Ipotești și Botoșani
-
A XLI-a ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară Românească „Mărțișor Dorohoian”
Poezie, muzică și arte vizuale la Zilele Eminescu, săptămâna viitoare la Ipotești și Botoșani
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie:
Cele mai citite
Ultimele Știri
-
Bărbat depistat sub influența alcoolului la Bucecea
-
Bărbat reținut pentru distrugere
-
COD GALBEN de instensificări ale vântului, pentru județul Botoșani
-
Câți bani pierd pensionarii în 2025: Cum se vor impozita pensiile
-
ANUNȚ: „Implementarea sistemelor inteligente de management local din comuna Hănești, județul Botoșani”
-
„Emoții în zbor”, expoziție personală
-
ANAF: Schimbări la impozite și contribuții sociale în Declarația unică 2025
-
A fost decisa data alegerilor prezidențiale. Când va avea loc scrutinul
-
Poezie, muzică și arte vizuale la Zilele Eminescu, săptămâna viitoare la Ipotești și Botoșani
-
A XLI-a ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară Românească „Mărțișor Dorohoian”