Cele mai citite

Vremea BT
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.

Ultimele Știri

Proiectil găsit în grădina unui cetățean din localitatea Baranca

9 martie 2024 | Eveniment

Un bărbat din localitatea Baranca a găsit, ieri după-amiază, în grădină, un obiect ce părea a fi un proiectil. În momentul în care a văzut muniția, a cerut ajutorul autorităților.

La caz s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul ISU Botoșani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că este vorba despre un proiectil perforant trasor, calibru 37 mm. Acesta a fost ridicat, transportat și depozitat în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distrus.

Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.

În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, indiferent dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.

Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.

Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri