“În fiecare localitate candidații PSD au strâns un număr de semnături cu mult peste acea prevedere legală, s-au implicat activ colegii noștri și au strâns un număr de semnături chiar peste așteptări. Primarii PSD în funcție și-au exprimat intenția de a-și continua proiectele începute, am făcut și noi sondaje care au indicat foarte clar cine vor fi câștigătorii pe aceste zone” a declarat azi senatorul Doina Federovici. Astfel, în șase dintre orașele județului Botoșani vor candida actualii primari în funcție, în timp ce la Flămânzi candidatul PSD la alegerile locale va fi Constantin Pitorac, fost primar PDL în mandatul 2008-2012, dar și fost prim-vicepreședinte al democrat-liberalilor. Iar candidații PSD pentru primăriile din orașe sunt: Botoșani-Ovidiu Portariuc, Dorohoi-Dorin Alexandrescu, Flămânzi-Constantin Pitorac, Darabani-Corneliu Aroșoaie, Bucecea-Andron Țâmpău, Ștefănești-Ștefănel Rusu, Săveni-Relu Târzioru.
Cele mai citite
Botoșani
22:34,
28 aprilie 2024
11°C
cer fragmentat
Ultimele Știri
-
Liberalul Cătălin Flutur și-a depus candidatura pentru mandatul de primar
-
Polițiștii de frontieră continuă să curățe Prutul de plase monofilament interzise de lege
-
Cinci localități rămân, luni, fără apă
-
Alexandra Huțu: „Noi suntem PSD și PSD înseamnă grijă față de oameni!”
-
Social-democratul Lucian Trufin și-a depus candidatura pentru președinția Consiliului Județean. Conducerea locală a PSD , dar zeci de primari i-au fost alături
-
De Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, polițiștii de frontieră botoșăneni au confiscat marfă contrafăcută
-
Lucian Trufin: „Voi continua dezvoltarea județului Botoșani prin experiența de 20 de ani în administrație publică, cu susținerea echipei PSD”
-
Liberalul Valeriu Iftime și-a depus candidatura la CJ. VEZI lista PNL pentru consilieri județeni
-
Social-democratul Cosmin Andrei și-a depus candidatura pentru un nou mandat. Au fost depuse și listele pentru Consiliul Local
-
În siguranță, de Sărbătoarea Floriilor
PSD Botoșani și-a stabilit 90% dintre candidați
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: