Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 108 situaţii de urgenţă, în medie de 15 de ori pe zi. Este vorba de şase incendii, patru alte intervenţii (transport persoane, ventilare încăperi), trei misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul desfăşurării unor evenimente publice de amploare şi 91 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical. În patru situaţii, riscul generării unor evenimente grave a fost înlăturat până la sosirea echipajelor inspectoratului de către membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă. Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 92 persoane. Totodată, au fost protejate de foc bunuri materiale în valoare de peste 300.000 lei. În urma situaţiilor de urgenţă s-au înregistrat pagube materiale în valoare de aproximativ 50.000 lei.
Cele mai citite
Botoșani
01:09,
27 aprilie 2024
6°C
cer senin
Ultimele Știri
-
În siguranță, de Sărbătoarea Floriilor
-
Cosmin Andrei: „Candidez pentru a finaliza toate investițiile începute și pentru a continua dezvoltarea orașului nostru împreună cu botoșănenii”
-
VIDEO/FOTO Atelier de încondeiat ouă de Paști, la Mihălășeni
-
Grav accident pe raza localității Cișmea
-
Festivitate de premiere a celor mai buni elevi contabili, organizată de Consiliul Județean Botoșani
-
O nouă zi din „Săptămâna Verde” petrecută alături de pompieri
-
Ai 700 de șanse la dispoziție să devii jandarm! Vino în echipa noastră!
-
LPS BOTOȘANI – campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton!
-
LPS BOTOȘANI-campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton
-
Conferința științifică „Hierasus – Cercetări arheologice în zona de nord a Moldovei”, ediția a II-a
108 misiuni ale pompierilor într-o singură săptămână
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: