De 3 luni, Florin Țurcanu refuză să discute cu procurorii și se declară … nevinovat

florin turcanu_275x183Respectarea principiului nevinovăţiei. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care magistraţii Tribunalului Botoşani au respins, săptămâna trecută, acordul de recunoaştere a vinovăţiei semnat de omul de afaceri Marcel Bîrsan cu procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Astfel, prin admiterea acordului s-ar fi încălcat principiul nevinovăţiei în cazul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean şi asta pentru că Florin Ţurcanu nu ar fi avut posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu faptele reţinute în sarcina lui, dar recunoscute de omul de afaceri. În acordul de recunoaştere, Marcel Bîrsan ar fi relatat despre modul în care s-au derulat înţelegeri privind construcţia casei de pe Aleea Pajiştei pentru familia fostului preşedinte CJ, el susţinând că a primit în schimb, în urma presupusului trafic de influenţă din partea lui Ţurcanu, o serie de lucrări scoase la licitaţie şi finanţate din fonduri de la buget. Recunoscând aceste lucruri, Bîrsan a primit în acordul de recunoaştere o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani, dar magistraţii consideră că prin acesta Florin Ţurcanu ar fi devenit vinovat indirect. Nu este pentru prima dată când instanţele de judecată resping acordurile de vinovăţie, acest lucru întâmplându-se pe la mai multe instanţe din judeţ. Într-o asemenea ipostază s-a aflat şi fostul şef al postului de poliţie Gorbăneşti, Florin Istina, care, acuzat de fals, uz de fals, abuz în serviciu şi conducere fără permis, după ce şi-a „confecţionat” un permis fals şi a condus maşina poliţiei vreme de mai bine de şase ani fără permis de conducere, a recunoscut totul în faţa procurorilor şi a solicitat semnarea unui acord de recunoaştere, care a fost respins însă în luna februarie de Judecătoria Botoşani. Fostul preşedinte al CJ, Florin Ţurcanu, a fost ridicat de procurorii DNA Suceava în luna martie şi arestat preventiv pentru trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani. Trimis în judecată, el se află şi în prezent în arest preventiv, fiind încarcerat în Penitenciarul Botoşani. De la începutul anchetei, Ţurcanu şi-a declarat nevinovăţia, dar a refuzat să facă declaraţii în faţa procurorilor.