Primarul Ovidiu Portariuc a vizitat zona de lângă Parcul Eminescu unde se lucrează la viitorul parc de joacă. Edilul a discutat cu constructorul, iar în final a precizat că lucrările sunt în grafic. „Aşa după cum am anunţat, în luna mai vrem să deschidem parcul de joacă. Au fost finalizate deja suprafeţele care vor fi cocnesionate agenţilor economici, alveolele pentru locurile de joacă. A fost finalizată şi parcarea care are 20 de locuri. Aproape jumătate din suprafaţa parcului de joacă este alocată spaţiilor verzi pentru a respecta şi doleanţele cetăţenilor. Mulţi au solicitat extinderea Parcului Eminescu şi atunci vom planta copaci şi vom menţine spaţiul verde pe aproximativ jumătate din suprafaţă” a declarat edilul.
