CE PĂȚESC ȘOFERII prinși fără ITP valabil

Potrivit precizărilor MAI, dacă șoferii vor fi surprinși în trafic cu ITP-ul expirat, după 20 mai 2018, polițistul îi va confisca plăcuțele, îi va lua talonul și-i va da și o amendă și o dovadă fără drept de circulație.

Cel care va fi prins fără ITP nu-și va mai putea muta mașina din loc, cel puțin nu condusă, ci doar împinsă sau pe platformă.

După ce va plăti amenda, după ce va plăti platforma, șoferul prins conducând o mașină care avea Inspecția Tehnică Periodică expirată va trebui să reia întreg procesul de a merge la RAR.

Șoferii trebuie să fie atenți și la faptul că ITP-ul nu se mai face pe doi ani, ci pe un an, pentru mașinile mai vechi de 12 ani și la trei ani pentru mașinile noi.

Prin urmare, șoferii nu ar trebui să circule cu un ITP expirat dacă nu doresc să rămână cu mașina în mijlocul drumului și să fie nevoiți să plătească sume considerabile pentru a-și recupera mașina și dreptul de a circula cu ea.