Cele mai citite

loader-image
Botoșani
15:16, 26 aprilie 2024
temperature icon 14°C
nori împrăștiați
Humidity 46 %
Wind 11 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 14 Km/h
Clouds Clouds: 36%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:03
Sunset Sunset: 19:18

Ultimele Știri

Fonduri europene pentru modernizarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean

29 iunie 2021 | Administratie

Consiliul Județean Botoșani acordă o importanță deosebită domeniului social, demarând sau punând în aplicare proiecte menite să contribuie la creșterea calității vieții celor mai defavorizați dintre noi. Astfel, la Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian” Botoșani a ajuns un prim lot de mobilier destinat elevilor care învață în această instituție, în timp ce la Școala Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi va începe în perioada imediat următoare modernizarea bazei sportive. 

    „Niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării copiilor cu nevoi speciale. Trebuie să fim lângă ei și lângă familiile lor și să-i ajutăm cu ceea ce putem. Noi, ca autoritate publică, avem datoria de a le asigura cele mai adecvate condiții în școlile pe care le urmează, astfel încât să dobândească un minim de competențe profesionale care să-i ajute să se integreze mai bine în societate”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

    Aceste investiții se realizează prin intermediul unui proiect transfrontalier România – Ucraina pentru îmbunătățirea serviciilor educaționale și asigurarea condițiilor speciale destinate copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale. Parteneri sunt Consiliul Județean Botoșani și Raionul Hliboca. Cele două autorități au obținut o finanțare europeană de 254.767 de euro. În cadrul proiectului sunt implicate cele două școli speciale aflate în subordinea Consiliului Județean – „Sfântul Stelian” Botoșani și „Ion Pillat” Dorohoi – și Centrul de incluziune socială pentru copii cu cerințe educative speciale din Raionul Hliboca. Din suma nerambursabilă atrasă, 154.442 de euro reprezintă contravaloarea investițiilor ce vor fi realizate în cele două  școli botoșănene. Pe lângă finanțare nerambursabilă, Consiliul Județean vine și cu un aport propriu de 25.314 euro. 

La finalul proiectului infrastructura celor două unități de învățământ va fi mult îmbunătățită, în sensul că Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian” va beneficia de cabinete de fizioterapie, logopedie și ateliere de croitorie moderne, utilate la standardele actuale, iar Școala Profesională Specială „Ion Pillat” va avea un teren de sport multifuncțional modern. 

    „Am demonstrat încă o dată că nu facem promisiuni fără acoperire. Am spus, în momentul dezbaterii bugetului propriu al Consiliului Județean, că cele două școli speciale și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională sunt printre preocupările noastre curente. Păcat că unii dintre colegii noștri, consilieri județeni, au preferat doar să se folosească politic de aceste categorii sociale și așa greu încercate”, a conchis Doina Federovici.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri