În acest week-end, jandarmii au acționat atât pentru menținerea unui climat de siguranță publică, cât și pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu COVID-19, în cadrul misiunilor executate independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni.
În total, au fost aplicate 48 de sancțiuni de sancțiuni contravenționale însumând amenzi în valoare de aproximativ 19000 de lei, în special pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice sau nerespectarea măsurilor sanitare instituite de autoritățile competente, dar și pentru alte genuri de fapte contravenționale prevăzute de legislația în vigoare.
Recomandăm cetățenilor să sesizeze în cel mai scurt timp autoritățile competente în cazul producerii unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională, prin apel la numărul unic de urgență 112, pentru ca intervenția acestora să se producă în cel mai scurt timp și să aibă efectul scontat, prin măsurile legale dispuse.
Cele mai citite
Botoșani
14:42,
3 mai 2024
25°C
cer acoperit de nori
Ultimele Știri
-
Urmărit internațional pentru trafic de droguri, prins la vama Racovăț
-
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
-
Programul de la Pașapoarte în minivacanța de 1 Mai și Paște
-
Campanie de colectare deșeuri electrice și electronice în municipiul Botoșani
-
Proiect caritabil în Săptămâna Patimilior
-
Program speciale la casieriile Nova APASERV
-
IASMINA, TÂNĂRA CU CEA MAI MARE MEDIE DE ABSOLVIRE A ȘCOLII DE POLIȚIE ESTE DIN BOTOȘANI
-
500 de detectoare de fum și monoxid de carbon instalate și tot atâtea locuințe sigure
-
Un pompier botoșănean a făcut parte din echipa de alpiniști la un concurs internațional
-
Alexandra Huțu: „Pentru cinstirea veteranilor de război, continuăm și în acest an Concursul de eseuri EROUL DE LÂNGĂ MINE”
48 de sancțiuni pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice sau nerespectarea măsurilor sanitare
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: