Sfârșitul de săptămână cu vreme frumoasă a fost un bun prilej pentru botoșăneni de a încinge grătarele în locurile special amenajate în acest sens.
Dacă majoritatea au respectat prevederile Legii nr.54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic, în sensul aprinderii focului doar în zonele stabilite de autoritățile locale, dotate cu utilități și facilități, unii au găsit de cuviință să sărbătorească Paștele Blajinilor în cimitirul Eternitatea, mai multe grătare răspândind mirosul specific de mici și friptură printre oamenii veniți să dea de pomană celor nevoiași și să aprindă o lumânare la morminte, după obiceiul creștinesc.
Nerespectarea prevederilor legale nu a trecut neobservată de jandarmii care acționau pentru prevenirea faptelor antisociale, doar pentru desfășurarea activităților de picnic între morminte fiind aplicate 24 de sancțiuni contravenționale însumând amenzi în valoare de 36000 de lei, pe lângă alte 17 amenzi în valoare totală de aproximativ 8000 de lei pentru fapte de tulburare a ordinii publice și nepurtarea măștii de protecție.
Aducem la cunoștința cetățenilor faptul că aprinderea focului în alte zone decât cele special amenajate și nesupravegherea în permanență a acestuia constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2000 la 5000 de lei.
Cele mai citite
Botoșani
12:39,
2 mai 2024
23°C
cer acoperit de nori
Ultimele Știri
-
Urmărit internațional pentru trafic de droguri, prins la vama Racovăț
-
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
-
Programul de la Pașapoarte în minivacanța de 1 Mai și Paște
-
Campanie de colectare deșeuri electrice și electronice în municipiul Botoșani
-
Proiect caritabil în Săptămâna Patimilior
-
Program speciale la casieriile Nova APASERV
-
IASMINA, TÂNĂRA CU CEA MAI MARE MEDIE DE ABSOLVIRE A ȘCOLII DE POLIȚIE ESTE DIN BOTOȘANI
-
500 de detectoare de fum și monoxid de carbon instalate și tot atâtea locuințe sigure
-
Un pompier botoșănean a făcut parte din echipa de alpiniști la un concurs internațional
-
Alexandra Huțu: „Pentru cinstirea veteranilor de război, continuăm și în acest an Concursul de eseuri EROUL DE LÂNGĂ MINE”
Amenzi aplicate de jandarmi pentru nerespectarea legii picnicului
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: