Jarul căzut din sobă pe materiale combustibile a aprins locuința unei bătrâne. În timp ce ieșea din casă, femeia, în vârstă 88 de ani, a suferit arsuri pe față și mâini, fiind transportată la spital. În urma ei, butelia a explodat, iar flăcările s-au extins la restul încăperilor.
S-a întâmplat puțin după ora 13.00, la Bozieni, orașul Săveni.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu două autospeciale cu apă și spumă, voluntarii din orașul Săveni și comuna Vlăsinești, precum și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
La sosirea forțelor de intervenție, ardea întreaga locuință. Pompierii au găsit în interiorul casei patru canistre cu gaz lampant.
Reamintim botoșănenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:
– Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
– Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
– Nu lăsați ușa sobei deschisă.
– Nu supraîncălziți soba.
– Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
– Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
– Stingeți focul pe timpul nopții.
– Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
Cele mai citite
Botoșani
19:50,
5 mai 2024
17°C
cer senin
Ultimele Știri
-
Calendar ortodox: Sfintele Paşti, Învierea Domnului, ziua în care cerurile se deschid şi toate rugăciunile sunt ascultate
-
36 de misiuni ale pompierilor botoșăneni, în ultimele ore
-
Amenzi aplicate de jandarmi în minivacanța de 1 Mai
-
Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și F.C. Voluntari
-
Urmărit internațional pentru trafic de droguri, prins la vama Racovăț
-
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
-
Programul de la Pașapoarte în minivacanța de 1 Mai și Paște
-
Campanie de colectare deșeuri electrice și electronice în municipiul Botoșani
-
Proiect caritabil în Săptămâna Patimilior
-
Program speciale la casieriile Nova APASERV
Atenție la jarul căzut din sobă ! Bătrână rănită într-un incendiu!
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: