În ziua de 14 martie 2018, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani.
Audienţele se vor acorda la sediul Instituției Prefectului – Judeţul Botoşani din Botoșani, Piața Revoluției nr.1-3.
Acordarea audienţelor este gratuită, iar petițiile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru.
Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă.
Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă.
Orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului.
Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la petiție se anexează actele doveditoare (în copie).
Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice înraporturile acestora cu autorităţile publice, faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici sau autorităţilor centrale (ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora); administraţiei locale (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale); instituţiilor publice (direcţii, inspectorate, servicii, oficii).
Prezentăm câteva situaţii în care poate interveni Avocatul Poporului:
-lipsa răspunsului la o petiţie, indiferent de obiectul acesteia;
-nemulţumiri faţă de condiţiile în care persoanele ocrotite trăiesc în instituţiile de ocrotire socială;
-neplata alocaţiei complementare monoparentale;
-neplata salariilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap;
-neplata ajutoarelor de încălzire;
-refuzul autorităţilor publice locale de a angaja asistenţi personali pentru persoanele cu handicap grav;
-neîncadrarea corespunzătoare în gradele de handicap;
-refuzul întocmirii documentaţiei necesară reconstituirii dreptului de proprietate, tergiversarea emiterii şi eliberării titlurilor de proprietate, refuzul efectuării punerii în posesie;
-nesoluţionarea cererilor privind recalcularea pensiilor, suspendarea nelegală a plăţii pensiei, nesoluţionarea cererilor privind transferul dosarelor de pensii de la o casă de pensie la alta, neluarea în considerare de către casele de pensii a tuturor documentelor depuse de petenţi în vederea recalculării pensiei, greşeli şi omisiuni făcute de casele de pensii la stabilirea drepturilor de pensie, întârzieri la plata noilor drepturi stabilite ca urmare a recalculării, refuzul caselor de pensii de a pune în executare hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au stabilit drepturi de pensie, întîrzierea soluţionării cererilor de trecere de la un tip de pensie la altul;
-încălcarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor private de libertate de către administraţia locului de detenţie etc.
Nu intră în competenţa instituţiei Avocatul Poporului actele autorităţii judecătoreşti, ale Parlamentului, Preşedintelui sau ale Guvernului.
Cele mai citite
Botoșani
10:16,
3 mai 2024
21°C
cer acoperit de nori
Ultimele Știri
-
Urmărit internațional pentru trafic de droguri, prins la vama Racovăț
-
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
-
Programul de la Pașapoarte în minivacanța de 1 Mai și Paște
-
Campanie de colectare deșeuri electrice și electronice în municipiul Botoșani
-
Proiect caritabil în Săptămâna Patimilior
-
Program speciale la casieriile Nova APASERV
-
IASMINA, TÂNĂRA CU CEA MAI MARE MEDIE DE ABSOLVIRE A ȘCOLII DE POLIȚIE ESTE DIN BOTOȘANI
-
500 de detectoare de fum și monoxid de carbon instalate și tot atâtea locuințe sigure
-
Un pompier botoșănean a făcut parte din echipa de alpiniști la un concurs internațional
-
Alexandra Huțu: „Pentru cinstirea veteranilor de război, continuăm și în acest an Concursul de eseuri EROUL DE LÂNGĂ MINE”
Avocatul Poporului va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. VEZI CAND
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie:
Cele mai citite
Ultimele Știri
-
Urmărit internațional pentru trafic de droguri, prins la vama Racovăț
-
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
-
Programul de la Pașapoarte în minivacanța de 1 Mai și Paște
-
Campanie de colectare deșeuri electrice și electronice în municipiul Botoșani
-
Proiect caritabil în Săptămâna Patimilior
-
Program speciale la casieriile Nova APASERV
-
IASMINA, TÂNĂRA CU CEA MAI MARE MEDIE DE ABSOLVIRE A ȘCOLII DE POLIȚIE ESTE DIN BOTOȘANI
-
500 de detectoare de fum și monoxid de carbon instalate și tot atâtea locuințe sigure
-
Un pompier botoșănean a făcut parte din echipa de alpiniști la un concurs internațional
-
Alexandra Huțu: „Pentru cinstirea veteranilor de război, continuăm și în acest an Concursul de eseuri EROUL DE LÂNGĂ MINE”