Cele mai citite

loader-image
Botoșani
08:29, 2 mai 2024
temperature icon 18°C
cer acoperit de nori
Humidity 57 %
Wind 7 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 10 Km/h
Clouds Clouds: 92%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 04:53
Sunset Sunset: 19:26

Ultimele Știri

DOINA FEDEROVICI, presedintele Consiliului Judetean: „Votul de astăzi din cadrul Consiliului de Administrație al Nova Apaserv arată că PNL și Pro România și-au dat mâna”

9 februarie 2021 | Administratie

Decizia domnului Albert Tanasă de a-și încheia mandatul înainte de termen i-a aparținut în totalitate, dar din păcate a venit târziu și după ce a respins toate soluțiile de deblocare a situației de la Nova Apaserv găsite în urma negocierilor purtate cu reprezentanții Aquaterm.

De asemenea, decizia de numire a noului manager interimar este atributul Consiliului de Administrație.

„Votul de astăzi din cadrul Consiliului de Administrație al Nova Apaserv arată că PNL și Pro România și-au dat mâna pentru a păstra conducerea societății, care, de altfel, de-a lungul existenței sale a fost puternic politizată de PNL. Noi, Consiliul Județean, prin intermediul domnului Simion Drelciuc, am susținut ca la conducerea societății să vină un profesionist, Doru Constantin. Valoarea și experiența lui Doru Constantin, un om neînregimentat politic, nu pot fi contestate de nimeni, dar se pare că aceste lucruri nu au contat și au primat înțelegerile transpartinice. Prin această numire, PNL și Pro România, care au deținut și până acum controlul operatorului de apă atât la nivel de management, cât și de Consiliu de Administrație, vor trebui să găsească soluții pentru situația în care au adus societatea”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Deși Consiliul Județean este acționar majoritar, potrivit legislației, deciziile aparțin în totalitate Consiliului de Administrație. Situația de la Nova Apaserv va fi analizată într-o proximă ședință a Adunării Generale a Acționarilor, care va decide pașii care vor trebui făcuți pentru ca lucrurile să fie făcute doar în interesul botoșănenilor și nu al partidelor politice.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri