Ziua de astăzi a fost una specială pentru toți beneficiarii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Fie mic, fie mare, aceștia au avut parte de un meniu special, de sărbătoare, și au primit pachete cu dulciuri, fructe, papuci de casă sau haine de la Moș Nicolae.
Rolul acestuia a fost jucat de către sponsorii fiecărui centru în parte, dar și de către, noi, reprezentanții Direcției, care, din economiile făcute la bugetul pus la dispoziție de Consiliul Județean, am ținut să le facem o zi specială beneficiarilor.
Îi mulțumim președintelui Consiliului Județean, Doina Federovici, că ni s-a alăturat în acest demers.
„Știu cât le este de greu acestor copii și de aceea am intrat și eu în rolul lui Moș Nicolae. Sper că împreună le-am adus o rază de bucurie pe chipurile lor. Noi, ca reprezentanți ai statului, avem datoria de a-i face să uite de greutățile pe care viața le-a scos în calea lor și nu doar în această lună a cadourilor, ci pe întreg parcursul anului”, a transmis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.