Cele mai citite

Vremea BT
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.

Ultimele Știri

Protocol de colaborare semnat între Primăria Botoșani și patru ONG-uri pentru sprijinirea vârstinicilor din Botoșani

8 aprilie 2020 | Administratie

Vârstnicii din municipiul Botoșani care trebuie asistați, identificați cu sprijinul asociațiilor de proprietari, preoților, Sindicatului Pensionarilor, asociațiilor minorităților și al ONG-urilor locale
* Pachete săptămânale cu bunuri de strictă necesitate în valoare de 105 lei
* Voluntarii pentru distribuirea pachetelor se pot înscrie la patru ONG-uri botoșănene care participă la program

Municipalitatea botoșăneană continuă să fie foarte preocupată de asigurarea sprijinului pentru toate persoanele de peste 65 de ani din municipiul Botoșani care nu au aparținători și nici pe altcineva care să le ajute la procurarea bunurilor de strictă necesitate, precum alimentele sau medicamentele, în această perioadă dificilă.
Pentru a nu uita pe nimeni și pentru a evita posibilitatea ca unii dintre vârstnicii botoșăneni să se bucure de suport multiplu, în timp ce alții să nu fie știuți de nimeni, suferind în singurătate, primarul Cătălin Flutur a adunat în jurul primăriei municipale toate entitățile în măsură să furnizeze informații despre astfel de cazuri și să contribuie la asistarea celor aflați în nevoie:
– reprezentanții Bisericii Ortodoxe și ai celorlalte culte religioase, care au dat asigurări privind implicarea preoților din toate parohiile orașului pentru identificarea persoanelor care au nevoie de sprijin;
– Sindicatul Pensionarilor și asociațiile minorităților;
– președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din municipiu, care a transmis către toate asociațiile cererea de informații privind vârstnicii aflați în categoria celor ce necesită suport;
– reprezentanții ONG-urilor implicate în ajutarea persoanelor de peste 65 de ani cu nevoi speciale în această perioadă de criză sanitară (Scut Botoșănean, Grup Civic Botoșani, Happy Botoșani, Pro Urban).
Transmitem pe această cale și apelul ONG-urilor amintite către toți botoșănenii care vor să ajute la acțiunile specifice acestei perioade, inclusiv distribuția de alimente și medicamente către vârstnici, de a se înscrie pe listele de voluntari.
Amintim și cele două numere de telefon puse la dispoziția tuturor celor care pot semnala cazuri de persoane de peste 65 de ani, din municipiu, fără aparținători sau susținători de altă natură, care au nevoie de sprijinul autorităților pentru aprovizionare, în condițiile restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus:
• 0231/502200
• 0372/316724
Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a semnat marți protocoalele de colaborare cu cele patru ONG-uri amintite, Scut Botoșănean, Grup Civic Botoșani, Happy Botoșani și Pro Urban, prin care acestea vor ajuta la distribuirea către vârstnicii asistați a pachetelor suport săptămânale, conținând alimente și bunuri de strictă necesitate în valoare de 105 lei.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri