Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a declarat luni că mărirea numărului de contracte noi de muncă înregistrată la începutul acestui an demonstrează că oamenii de afaceri privesc cu încredere programul de guvernare. Acest fapt este confirmat și la nivelul județului Botoșani, unde de la începutul la anului s-au înregistrat peste 700 contracte de muncă noi.
„Creșterea numărului locuri de muncă este un obiectiv principal al programului PSD, dar și un semn de însănătoșire și relansare economică. De la începutul anului, avem circa 44.000 de noi contracte de muncă la nivelul întregii țări, din care 700 s-au înregistrat în județul Botoșani. Mai mult, există studiul Manpower Group, care indică faptul că 1 din 3 antreprenori intenționează să facă noi angajări în trimestrul următor, fiind pentru prima oară din 2008, când avem astfel de tendințe pozitive în toate regiunile țării și în toate cele 10 mari sectoare de activitate. Este cel mai clar indicator că oamenii de afaceri au încredere în programul PSD, în pofida previziunilor sceptice ale FMI și ale opoziției”, a declarat senatorul Doina Federovici.
Președintele PSD Botoșani a arătat că estimările FMI, conform cărora măsurile de creștere a veniturilor pentru populație ar conduce la un deficit de 3,7%, peste pragul de 3%, trebuie privite cu rezerve, având în vedere că în ultimii patru ani toate prognozele Fondului cu privire la economia României au fost greșite și mult mai pesimiste decât realitățile economice.
„Luați vă rog prognozele FMI pe ultimii patru ani în ceea ce privește creșterea economică a României, unde estimările au fost de fiecare dată cu circa 1 punct procentual mai mici decât în realitate. E o abatere foarte mare. De pildă, în 2015, când FMI spunea că reducerile de taxe introduse de guvernarea PSD vor produce dezechilibre majore în economie, în realitate veniturile au fost cu 11 miliarde de lei mai mari decât estimase FMI, adică aproximativ 1,5% din PIB. Să privim deci cu mari rezerve ceea ce spune FMI despre actualul program de guvernare. Mai importante sunt cifrele reale care indică la începutul acestui an o creștere semnificativă a producției industriale și a numărului de noi contracte de muncă”, a subliniat președintele PSD Botoșani.
Cele mai citite
Botoșani
20:57,
5 mai 2024
14°C
câțiva nori
Ultimele Știri
-
Calendar ortodox: Sfintele Paşti, Învierea Domnului, ziua în care cerurile se deschid şi toate rugăciunile sunt ascultate
-
36 de misiuni ale pompierilor botoșăneni, în ultimele ore
-
Amenzi aplicate de jandarmi în minivacanța de 1 Mai
-
Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și F.C. Voluntari
-
Urmărit internațional pentru trafic de droguri, prins la vama Racovăț
-
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
-
Programul de la Pașapoarte în minivacanța de 1 Mai și Paște
-
Campanie de colectare deșeuri electrice și electronice în municipiul Botoșani
-
Proiect caritabil în Săptămâna Patimilior
-
Program speciale la casieriile Nova APASERV
Doina Federovici „Creșterea numărului locurilor de muncă este un semn de încredere în programul PSD”
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: