Amenzi record în valoarea de 178.475 lei au fost aplicate pentru tăierea ilegală a copacilor în județul Botoșani. Constantin Temneanu, inginer din cadrul Direcției Silvice Botoșani, a precizat că în anul 2015, s-au efectuat 724
de acțiuni pentru prevenirea si combaterea taierilor ilegale a arborilor, din care 163 au fost efectuate cu implicare organelor de ordine. În urma verificărilor s-au constatat 6 infracțiuni și 110 de contravenții.
„În primele șape luni ale anului 2015 s-a constata un volum al arborilor tăiați ilegal de 264 metri cubi din care volum justificat de către persoanalul silvic este de 159 de metri cubi, reprezentând 60 % din volumul total, râmănând nejustificate un volum de 105 metri cubi, adică 40 % ”, a precizat Constantin Temneanu, inginer din cadrul Direcției Silvice Botoșani. În urma acțiunilor întreprinse, s-a confiscat un volum total de masă lemnoasă de 125 metri cubi.